Franta

Informatii Generale

Franţa , oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest (Franţa metropolitană), care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate în alte părţi ale planetei (Franţa de peste mări). Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8. Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Valorile pe care aceasta le apără şi de care se simte foarte ataşată sunt exprimate în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului. Din punct de vedere militar Franţa este membră a OTAN (din ale cărui structuri militare s-a retras în 1968 pentru a reveni parţial în 2002) şi este una din cele şapte ţări deţinătoare în mod oficial ale bombei atomice. Este considerată una dintre marile puteri de după cel de al Doilea Război Mondial.


Poze Franta


Harta interactiva

Juan Les Pins

Oferte turism Juan Les Pins

Saint Tropez

Oferte turism Saint Tropez

Nisa

Oferte turism Nisa

Monaco

#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } Monaco poate fi considerat mai mult un proiect de familie reinnoit peste generatii decat o tara, in care dinastia Grimaldi este personajul principal de 700 de ani. Este o destinatie luxoasa, construita parca doar pentru cei bogati si celebri.

Cannes

Oferte Turism Cannes

Coasta de Azur

Informatii Generale Coasta de Azur (sau Riviera Franceză, franceză Côte d’Azur) este regiunea de coastă a Franţei la Marea Tireniană. Una dintre cele mai cunoscute zone de litoral din lume, Coasta de Azur, se continuă în est cu Riviera Italiană prin Monaco. Coasta de Azur se întinde pe teritoriul departamentelor mediteraneene Alpes-Maritimes şi Var, în apropierea departamentelor

Paris

#gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-2 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-2 .gallery-caption { margin-left: 0; } Parisul este cunoscut drept „Orasul luminilor” si isi merita pe deplin numele. Parisul este insa mult mai mult decat atat, este una dintre cele mai bune destinatii turistice, oferindu-i turistului tot ceea ce isi poate dori. Un sejur la
Cauta dupa pret
  • Ultimele oferte pe mail

    Introduceti adresa dvs de mail pentru a fi la curent cu ultimele oferte de turism pe mail

  • Alte oferte

Cerere Oferta


Numele si prenumele
Email
Telefon
Destinatie
Adulti
Copii (numar + varsta)
Buget
Data plecarii
Durata sederii(nr nopti)
Categorie hotel
Informatii suplimentare